Rugăciunea

În pregătirea participării noastre la ZMT 2011, să ne unim în rugăciune cu tinerii din întreaga lume spunând:

Tatăl nostru, punem în mâinile tale
pregătirea Zilei Mondiale a Tineretului de la Madrid.
Apără-l şi protejează-l pe Sfântul Părinte
Papa Benedict al XVI-lea
şi pe toţi preoţii Bisericii tale.
Luminează-i şi întăreşte-i
pe toţi cei care pregătesc această Zi.
Dă-le forţă şi înţelepciune
în împlinirea muncii lor.
Dă-ne nouă, tinerilor, din Dieceza/Eparhia noastră
puterea de ne pregati temeinic pentru
acest eveniment al Bisericii Universale.
Amin.

Isuse Hristoase, Dumnezeule,
înainte de înălţarea Ta la cer
ai promis să rămâi cu Biserica Ta
până la sfârşitul veacurilor,
binecuvântează şi multiplică forţele
tuturor voluntarilor şi a organizatorilor
Zilei Mondiale a Tineretului.
Fă-i să fie colaboratorii Tăi
în opera Ta mântuitoare,
pentru că această celebrare a credinţei
va fi în folosul întăririi şi edificării
tinerilor din Spania, din România
şi din întreaga lume.
Amin.

Spirite Sfânt,
Dumnezeule şi dătătorule de viaţă,
răspândeşte-ţi graţia divină
asupra întregii omeniri.
Deschide inimile spaniolilor
spre a-i întâmpina pe toţi tinerii
care vor fi prezenţi la această zi.
Oferă tuturor participanţilor
convertirea spre viaţa veşnică şi
îi întăreşte în credinţă,
în speranţă şi în caritate.
Amin.

Maria, maică preacurată, roagă-te pentru noi. Amin.

Un răspuns la Rugăciunea

  1. Pingback: ASTRU Cluj » Arhiva site-ului » Întâlnire a pelerinilor la ZMT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *