ZMT Roma a fost un pas important în formarea mea spirituală

ZMT Roma a fost un pas important în formarea mea spirituală. A fost un vis devenit

realitate într-o societate în care non valorile începeau să fie promovate. În anul 2000, nu era uşor să participi la astfel de evenimente. Îmi aduc aminte dificultatea prin care familia mea a făcut tot posibilul să mă finanţeze şi îmi aduc aminte cum căutau părintele Dinu şi sora Ligia sponsorizări pentru noi, cei care făceam parte din grupul de tineri ai parohiei. În acea perioadă nu se ieşea aşa de uşor din ţară, şi având nevoie de viză, plecarea noastră la ZMT era în mâinile lui Dumnezeu. Multă oboseală, stres, efort, dificultăţi, dar rezultatul a fost unul pe măsură.

Prima experienţa la o astfel de întâlnire va rămâne mereu întipărită în inima noastră şi va fi mereu un cârlig de care să ne legăm atunci când trăim momente de dificultate. Având abia 16 ani, mă aflam la o vârstă în care îl căutam pe Dumnezeu, căutam un model după care să-mi formez viaţa. Vroiam să văd şi să simt că nu sunt puţini cei care caută valorile, cei care se străduiesc să respecte poruncile, cei care îl au pe Dumnezeu în viaţa lor.

Am pornit cu mule emoţii la prima mea întâlnire mondială a tinerilor. Am vizitat multe oraşe, biserici şi am văzut moaştele multor sfinţi. Am avut parte de un program atât spiritual, cât şi foarte distractiv alături de prietenii mei din grupul de tineri, dar şi cu alţi prieteni noi care au fost repartizaţi în acelaşi autocar în care eram şi eu. La intrările pe autostradă ne întâlneam cu multe autocare din Italia sau alte ţări şi imi aduc aminte cum încercam să comunicăm scriind pe foi tot felul de mesaje pentru tinerii aflati în alte autocare, care stateau la aceleaşi cozi ca şi noi, dar la fel de veseli şi entuziasmaţi să meargă la Roma, să-l întâlnească pe Papa.

Prima experienţă care ne-a introdus în atmosfera ZMT au fost cele 5 zile petrecute în familii, în oraşul Codroipo, dieceza de Udine. Am fost primiţi cu multă căldură de către familiile noastre de schimb care ne-au pus la dispoziţie casa lor, ne-au oferit mâncare fără a aştepta nimic în schimb. A fost prima lecţie de dăruire, o experienţă pe care n-o mai întâlnisem la nivel de parohie la noi în ţară. Tinerii din acea dieceză ne-au pregătit câteva zile de vis, un fel de mini vacanţă la munte şi la mare îmbinată cu serile de rugăciune, dar şi cele de jocuri şi voie bună la care am participat. A fost o bună ocazie să socializez, să-mi fac prieteni noi, să exersez limbile străine pe care le cunoşteam. Chiar dacă au trecut 11 ani de atunci, încă mai ţin legătura cu surorile mele de la Codroipo. La început au fost mai puternice, apoi s-au diminuat, dar ştiu că acolo, undeva în nordul Italiei am si eu o familie care m-a primit cu toată dragostea în casa lor.

După experienţa din familii, ne-am îndreptat spre Roma. Am fost cazaţi într-o şcoală, unde dormeam pe jos, dar sincer, era cel mai mic detaliu care mă interesa deoarece bucuria care o trăiam pe timpul zilei mă învăluia şi mă făcea să uit de comoditatea cu care eram obişnuită de acasă. Dormitul pe jos chiar a ajuns să-mi placă. După ce ne-am cazat, am mers să ne familiarizăm cu locul, harta fiind un lucru abstract pentru mine, dar am ajuns să învăţ s-o folosesc. Calătoriile cu metroul sau pe alte mijloace de transport în comun erau prilej de socializare cu tinerii altor ţări cu care începeam să cântăm sau să dansăm dansuri tradiţionale ale noastre sau ale lor. Peste tot, pe stradă, pe metrou, în pieţe, era o mare petrecere. Era petrecerea bucuriei de a fi împreună, toţi împreună cu şi pentru Cristos.

Momentul în care am intrat în Bazilica Sf. Petru a avut pentru mine un impact foarte mare, m-am recunoscut atât de mică în măreţia lui Dumnezeu atât de bun, care îmi oferă această viaţă minunată. La sosirea papei în piaţă, cele peste 2 milioane de tineri erau într-o mare de emoţie şi bucurie, strigând fiecare cât putea de tare “Viva il Papa!!!” Era o atmosferă ce nu poate fi exprimată în cuvinte. În penultima zi, am mers cu toţii pe jos spre Tor Vergata, locul în care urma să aibă loc seara de veghe cu Papa, precum şi Liturghia de duminică. Am mers mai mult de 4 km pe jos, încărcaţi cu bagaje, dar nu ne lăsam doborâţi de oboseală. Ajunşi pe acel câmp, priveliştea era de vis. Milioane de tineri îl aşteptau pe Papa. Mă gândeam că nu sunt singura care vrea să-şi trăiască viaţa împreuna cu Cristos. Mai erau încă milioane de tineri ca şi mine, cu aceleaşi întrebări, aceleaşi slăbiciuni şi aceeaşi sete pe care o aveam şi eu. Pur şi simplu simţeai că te încarci cu o energie pe care am simţit-o multe luni după ZMT şi care m-a ajutat să trec peste momentele dificile.

A fost o experienţa de neuitat şi faptul că am dormit cu toţii în aer liber, tinerii lumii acesteia sub privirea lui Isus care veghează asupra noastră. Dimineaţa am fost treziţi pe ritmul imnului ZMT, iar lumea în jurul tău era fericită, râdea, cânta, se bucura de moment.

Papa Ioan Paul al II-lea, un om atât de blând, apropiat nouă ne-a transmis multe gânduri de încurajare şi am putut simţi din vocea lui, din privirea şi atitudinea lui iubirea lui Cristos care ne încuraja să mergem în continuare pe acest drum.

Am fost martoră şi la convertirea unor prieteni care nu se spovediseră niciodată sau de foarte mult timp, am văzut că se poate să fii fericit cu Cristos şi pentru Cristos.

Despre această experienţă aş putea vorbi în continuu. Este un punct esenţial al vieţii mele pe care ţi-l recomand cu toată inima. Dumnezeu ne trimite aceste ocazii pentru a ne întări şi a ne schimba vieţile, pentru ca noi să fim fericiţi. Merită să profităm de orice ocazie care ne ajută să intrăm într-o comuniune mai bună cu El.

Anca Bot, 27 ani, Oradea

 

2 răspunsuri la ZMT Roma a fost un pas important în formarea mea spirituală

  1. Ionut spune:

    Frumoasa marturie! M-a facut sa imi amintesc cu bucurie de extraordinarele zile petrecute in Italia cu ocazia Jubileului.. Tot interesant e si faptul ca si eu aveam tot 16 ani cand am participat la GMG2000, si am participat tot alaturi de tinerii din eparhia de Oradea. Zilele in dieceze le-am petrecut tot in dieceza de Udine, insa in oraselul Cervignano del Friuli, daca bine imi amintesc. Ce nu mai retin este daca erau 1 sau 2 autocare. Dar e foarte probabil sa ne si recunoastem daca ne-am vedea. :)
    Participi si anul acesta, la Madrid?

    Ionut

    • Anca spune:

      Multumesc pentru raspunsul dat. Anul acesta nu voi merge la Madrid, dar voi urmari ce se intampla acolo la TV.
      In 2000, la Jubileu, au mers 4 sau 5 autocare din Eparhia de Oradea. Atunci am mers impreuna cu grupul din care faceam parte – Oratoriul Maria Imaculata si cu grupul Allegria de la Manastirea franciscana plus tineri de la liceul Greco-Catolic. Tu mai tii minte cu ce grup ai fost?
      Oricum, aceste amintiri raman mereu in inima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *